Este un pas important în drumul nostru și un simbol al credinței, al speranței și al unității.
Astăzi am trăit un moment cu adevărat special: au fost montate crucile pe biserică.
Este un pas important în drumul nostru și un simbol al credinței, al speranței și al unității. Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi și au contribuit la realizarea acestui moment!
Mai avem însă de acoperit costurile pentru o cruce mare, în valoare de 3.350 RON. Orice sprijin, oricât de mic, ne ajută să ducem mai departe această lucrare.
Cu ajutorul lui Domnului și sub ocrotirea Maicii Domnului , continuăm lucrările și ne apropiem tot mai mult de finalizarea acestui sfânt locaș.
Cu aleasă prețuire,
Pr. Mădălin Gîlcă


