Duminică după-amiază, 22 iunie, Preasfințitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, a binecuvântat noul așezământ al Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Șendreni, comuna Victoria, județul Iași, închinat Sfintei Teodora de la Sihla. Noua casă a fost ridicată și amenajată în decurs de trei ani, cu sprijinul și prin purtarea de grijă a părintelui paroh Mădălin Constantin Gîlcă.
Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Astăzi este o zi de bucurie, de împlinire și de recunoștință. Ne aflăm aici, cu inimile pline, la sfințirea Casei Sociale „Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla”, un loc care nu este doar zidit din cărămidă și lemn, ci din dragostea și osteneala multora dintre voi. Mulțumesc din inimă tuturor celor care au pus umărul la această lucrare: familiilor care au dăruit, celor care au lucrat, celor care s-au rugat. Așa cum știți, niciun bine nu rămâne nerăsplătit în ochii lui Dumnezeu. Fiecare cui bătut, fiecare pâine oferită, fiecare lacrimă de rugăciune va fi o piatră a sufletului vostru în Împărăția Cerurilor. Să nu uităm că aceasta este doar o cărămidă din zidirea noastră duhovnicească. Adevărata casă socială este omul care nu trece nepăsător pe lângă durerea aproapelui. Adevărata sfințire începe atunci când noi ne lăsăm inima sfințită de Duhul Sfânt și o deschidem semenului.
Mai multe detalii: https://doxologia.ro/parohia-sendreni-are-un-nou-asezamant-casa-sociala-...


















